top of page

Termeni de Utilizare

Tonul & Ritmul

Ultima revizuire: 03 Februarie 2026

 

1. BINE AI VENIT LA TONUL & RITMUL!

VĂ RUGĂM CITIȚI URMĂTORII TERMENI CU ATENȚIE ÎNTRUCÂT GUVERNEAZĂ ACTIVITATEA DUMNEAVOASTRĂ ÎN CADRUL WEBSITE-ULUI TONUL& RITMUL.

Acești Termeni de utilizare sunt încheiați între dumneavoastră (denumit în continuare „dumneavoastră” sau „utilizatorul”), în calitate de utilizator, și URBAN EV OFFICIAL S.R.L., societate înființată și existând în conformitate cu legislația din România, având sediul social în București, sector 3, str. Levănțica, nr. 26, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2023000762343, având cod unic de înregistrare RO34651887 (denumit în continuare „noi”, sau „Urban Events”), în calitate de operator al Website-ului.

Acceptarea Termenilor. Prin accesarea Platformei noastre și utilizarea Serviciilor noastre, recunoașteți în mod deplin că ați citit, înțeles și acceptat să respectați acești termeni și condiții, care vor constitui un acord obligatoriu din punct de vedere legal între dumneavoastră și Urban Events (denumiți în continuare „Termeni”).

Termeni Suplimentari. Atunci când decideți să accesați, să testați sau să utilizați anumite funcționalități descrise sau disponibile pe Platformă, este posibil să fiți supus unor Termeni Suplimentari, care vor fi afișați în secțiunea corespunzătoare și care trebuie acceptați înainte de a accesa acele funcționalități.

 

2. CINE SUNTEM ȘI CUM SĂ NE CONTACTAȚI

Ce este Tonul & Ritmul? Tonul & Ritmul este un proiect al Urban Events prin care sunt prezentate și oferite Servicii constând în conceperea, planificarea, organizarea și implementarea de evenimente, precum și în activități de reprezentare, management, intermediere și promovare artistică.

Urban Events își desfășoară activitatea cu o abordare integrată și personalizată, având ca scop oferirea unor soluții adaptate cerințelor fiecărui Client și sprijinirea Artiștilor în valorificarea și promovarea activității lor profesionale.

Contactați-ne. Pentru orice întrebare referitoare la Serviciile noastre, nu ezitați să ne contactați la adresa de email contact@urban-events.ro sau prin intermediul formularului de contact de pe Platformă.

 

3. DEFINIȚII (A-Z)

„Artist”

desemnează orice persoană fizică sau juridică ce desfășoară activități de creație, interpretare sau execuție artistică, indiferent de domeniul de manifestare (inclusiv, dar fără a se limita la, arte vizuale, muzică, teatru, dans, literatură, cinematografie, design sau alte forme de expresie creativă) care are sau ar putea avea o relație contractuală cu Urban Events;

„Client”

desemnează orice persoană fizică sau juridică ce încheie un contract cu Urban Events în vederea organizării de Evenimente de către aceasta, în schimbul unei remunerații. Relația dintre Client și Urban Events este guvernată de contractul încheiat între părți, precum și de Termenii și Condițiile prevăzute în prezentul document.

„Eveniment”

înseamnă orice eveniment cu caracter special, precum nunți, botezuri, aniversări, evenimente corporate sau alte ocazii similare, care sunt concepute, planificate și implementate de către Urban Events, în conformitate cu cerințele și preferințele Clienților.

„Legea Aplicabilă”

se referă la toate legile, reglementările, statutele, directivele, deciziile și alte dispoziții legale în vigoare în România, inclusiv, dar fără a se limita la, legile, reglementările și directivele Uniunii Europene, precum și orice tratate internaționale relevante, ghiduri și legi locale care guvernează sau afectează utilizarea Platformei și a Serviciilor.

Platformă” sau „Website”

se referă la website-ul www.tonulsiritmul.ro.  

„Servicii”

reprezintă ansamblul activităților prestate de Urban Events, constând în conceperea, planificarea, organizarea și implementarea Evenimentelor, realizate în conformitate cu cerințele, instrucțiunile și preferințele fiecărui Client. De asemenea, Serviciile includ activitățile de reprezentare, management, intermediere și promovare desfășurate în favoarea Artiștilor, precum și orice alte activități conexe derivate din aceste colaborări. Serviciile sunt furnizate în baza contractelor încheiate între Urban Events și Clienți sau Artiști, cu respectarea termenilor și condițiilor aplicabile.

“Utilizatori”

se referă la orice persoană fizică sau entitate care accesează Website-ul.

4. SERVICIILE OFERITE CLIENȚILOR

4.1. Descierea generală a Serviciilor oferite Clienților

Serviciile prezentate pe Website au caracter exclusiv orientativ și informativ, scopul acestora fiind acela de a oferi Utilizatorilor o imagine generală asupra tipologiei și naturii activităților prestate de către Urban Events.

Descrierea Serviciilor pe Platformă nu constituie o ofertă fermă de a contracta, iar conținutul, structura și condițiile de prestare ale acestora se individualizează și devin obligatorii numai prin contractul încheiat între Urban Events și Client, în condițiile expres convenite de părți.

Prestarea Serviciilor se realizează în limita disponibilităților echipei și resurselor logistice și numai după semnarea unui contract cu Clientul. Urban Events nu are obligația de a presta servicii în lipsa îndeplinirii acestei condiții prealabile.

4.2. Domeniul și categoriile de Servicii

Urban Events oferă Clienților o gamă integrată de servicii destinate conceperii, planificării, organizării și implementării de Evenimente, adaptate cerințelor și preferințelor fiecărui Client.

În funcție de specificul evenimentului și de clauzele contractuale, serviciile pot include, cu titlu exemplificativ, următoarele componente:

4.2.1. Consultanță și planificare:

definirea conceptului, tematicii și identității vizuale a evenimentului;

elaborarea programului, agendei și calendarului de desfășurare;

estimarea, planificarea și optimizarea bugetului.

4.2.2. Coordonare și supervizare în ziua evenimentului:

monitorizarea desfășurării evenimentului conform obligațiilor contractuale asumate de Urban Events;

gestionarea echipelor implicate și a eventualelor situații neprevăzute;

asigurarea unei comunicări permanente cu Clientul.

4.2.3. Servicii artistice și de divertisment:

contractarea și coordonarea Artiștilor, DJ-ilor, prezentatorilor și altor performeri;

supervizarea momentelor artistice conform programului aprobat.

4.2.4. Servicii post-eveniment:

analiză și feedback împreună cu Clientul;

gestionarea plăților finale către furnizori;

arhivarea materialelor media sau a documentației aferente.

4.3. Personalizarea Serviciilor

Serviciile sunt personalizate în funcție de cerințele și preferințele fiecărui Client, stabilite prin consultări directe și confirmate prin contract sau ofertă acceptată.

Orice solicitare suplimentară față de obiectul contractului va fi supusă unei evaluări de fezabilitate și poate genera costuri adiționale, care vor fi comunicate și acceptate de Client anterior prestării.

4.4 Subcontractarea

Pentru îndeplinirea unor componente specifice ale Serviciilor (ex. decor, catering, entertainment, echipamente tehnice etc.), Urban Events își rezervă dreptul de a colabora cu furnizori terți atent selectați.

5. SERVICIILE OFERITE ARTIȘTILOR

5.1. Contractarea Artiștilor.

Urban Events urmărește atât identificarea și promovarea Artiștilor emergenți, cu potențial de a contribui la stabilirea unor noi standarde în industrie, cât și consolidarea relației dintre artiștii consacrați și publicul acestora.

Misiunea Urban Events este de a asigura colaboratorilor săi acces la oferte corecte și echitabile, eliminând necesitatea gestionării directe a procesului de identificare și interacțiune cu clientul până la momentul desfășurării evenimentului.

Descrierea Serviciilor pe Platformă adresate Artiștilor nu constituie o ofertă fermă de a contracta, iar conținutul, structura și condițiile de prestare ale acestora se individualizează și devin obligatorii numai prin contractul încheiat între Urban Events și Artist, în condițiile expres convenite de părți.

Urban Events nu are obligația de a presta servicii în lipsa îndeplinirii acestei condiții prealabile.

5.2. Promovarea

Urban Events acordă Artiștilor colaboratori dreptul de a beneficia de servicii de promovare, constând în publicarea pe Website și/sau pe paginile de social media a imaginilor și materialelor video realizate cu ocazia desfășurării Evenimentelor, precum și prin utilizarea materialelor de promovare elaborate, în conformitate cu dispozițiile contractelor individuale încheiate cu fiecare colaborator.

6. DESPĂGUBIRI

Utilizatorii confirmă faptul că sunt de acord să acorde despăgubiri și să exonereze de răspundere Urban Events, împreună cu afiliații, contractorii, licențiatorii, directorilor, angajaților săi, de orice pretenții, acțiuni, proceduri, investigații, cereri, procese, costuri, cheltuieli și/sau daune (inclusiv onorarii de avocați, amenzi sau penalități impuse de orice autoritate de reglementare), care decurg din sau sunt legate de: (i) utilizarea Serviciilor puse la dispoziție de Platformă, (ii) încălcarea acestor Termeni de către Utilizator, (iii) încălcarea de către dumneavoastră a oricăror legi, reglementări sau drepturi ale unui Terț în timpul utilizării Serviciilor. 

În astfel de cazuri, vom avea dreptul, conform voinței noastre exclusive, să controlăm orice acțiuni sau proceduri și să stabilim dacă dorim să ajungem la o soluționare, iar în caz afirmativ, în ce condiții.

7. PREVALENȚA CONTRACTULUI

În cazul oricărei neconcordanțe între prevederile prezentului document și dispozițiile cuprinse într-un contract încheiat între Urban Events și Client sau Artist, clauzele contractului vor prevala, în măsura în care reglementează expres aspectul în cauză.

8. GARANȚII ȘI DECLARAȚII DE EXONERARE

PRIN INTERMEDIUL FORMULARULUI DE CONTACT DISPONIBIL PE WEBSITE SAU PRIN UTILIZAREA DATELOR DE CONTACT PUSE LA DISPOZIȚIE PE PLATFORMĂ, URBAN EVENTS NU ÎȘI ASUMĂ NICIO OBLIGAȚIE DE A RĂSPUNDE ÎNTR-UN INTERVAL DE TIMP DETERMINAT SAU PRESTABILIT. ORICE COMUNICARE TRANSMISĂ DE CĂTRE UTILIZATOR VA FI PROCESATĂ ÎN LIMITA DISPONIBILITĂȚII ȘI A RELEVANȚEI MESAJULUI.

URBAN EVENTS ÎȘI REZERVĂ DREPTUL DE A SELECTA ȘI ORGANIZA EXCLUSIV EVENIMENTELE CARE SE ALINIAZĂ VIZIUNII, STANDARDULUI ȘI POLITICILOR COMPANIEI, PRECUM ȘI DE A CONTRACTA NUMAI ARTIȘTII PE CARE ÎI CONSIDERĂ ADECVAȚI SAU COMPATIBILI CU ACESTE PRINCIPII.

URBAN EVENTS NU POATE FI ȚINUT RĂSPUNZĂTOR PENTRU ACTELE, OMISIUNILE SAU CONDUITA NICIUNUI TERȚ LISTAT PE WEBSITE, PE CARE UTILIZATORUL L-A CONTRACTAT ÎN MOD DIRECT, CU EXCEPȚIA CAZURILOR ÎN CARE EXISTĂ O RELAȚIE CONTRACTUALĂ VALABILĂ ÎNCHEIATĂ CU TONUL & RITMUL, PRIN CARE COMPANIA ÎȘI ASUMĂ EXPRES ANUMITE OBLIGAȚII.

MATERIALELE VIDEO PUBLICATE PE WEBSITE AU UN CARACTER STRICT ORIENTATIV ȘI INFORMATIV. TONUL & RITMUL NU POATE FI ȚINUT RĂSPUNZĂTOR PENTRU EVENTUALE DISCREPANȚE ÎNTRE CONȚINUTUL ACESTORA ȘI REALITATEA OBIECTIVĂ A EVENIMENTELOR, SERVICIILOR SAU PRODUSELOR PREZENTATE.

URBAN EVENTS NU ESTE RESPONSABIL PENTRU DECLARAȚIILE, OPINIILE, INFORMAȚIILE SAU SUSȚINERILE FORMULATE DE PERSOANELE INVITATE ÎN MATERIALELE VIDEO SAU ÎN SECȚIUNEA „VLOG” A PLATFORMEI, ACESTEA REPREZENTÂND EXCLUSIV OPINIILE AUTORILOR SAU PARTICIPANȚILOR RESPECTIVI.

9. RĂSPUNDERE

În măsura maximă permisă de legea aplicabilă, sunteți de acord și înțelegeți că nu vom fi responsabili pentru: orice daune indirecte, speciale, incidentale, sau punitive care decurg din sau în legătură cu acești Termeni, ori cu utilizarea Serviciilor.

 

10. MODIFICAREA TERMENILOR

Ne rezervăm dreptul de a modifica, adăuga sau elimina părți din acești Termeni și Condiții în orice moment și în funcție de voința exclusivă a Urban Events. De fiecare dată când doriți să utilizați Website-ul nostru, vă rugăm să verificați acești Termeni și Condiții pentru a vă asigura că înțelegeți termenii și condițiile care se aplică în acel moment.

Vom notifica astfel de modificări prin actualizarea termenilor pe Platformă și prin modificarea datei afișată pe această pagină.

Toate modificările sau schimbările acestor termeni vor intra în vigoare imediat după publicarea acestora pe Website sau la prezentarea acestora către Clienți.

Este responsabilitatea dumneavoastră să revizuiți Termenii modificați. Continuarea utilizării Serviciilor noastre după modificarea Termenilor constituie acceptarea și acordul dumneavoastră față de schimbările respective și că toate activitățile ulterioare realizate de dumneavoastră vor fi supuse Termenilor și Condițiilor modificate.

Dacă aveți întrebări referitoare la sau în legătură cu informațiile menționate în acest document, nu ezitați să ne contactați direct.

11. DREPTURI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Toate elementele grafice, logourile, materialele video, fotografiile, textele, precum și orice alte creații publicate pe Website sunt proprietatea exclusivă a Urban Events sau sunt utilizate cu autorizarea titularilor legali ai drepturilor de autor.

Reproducerea, distribuirea, modificarea, publicarea sau utilizarea conținutului în orice scop, fără consimțământul scris al Urban Events, este strict interzisă și poate atrage răspunderea civilă și/sau penală a persoanei în cauză.

12. LEGEA APLICABILĂ

Relația noastră cu Clienții și Artiștii, precum și orice dispute care rezultă din utilizarea Website-ului și/sau a Serviciilor oferite, vor fi guvernate și interpretate în conformitate cu Legea Aplicabilă, fără a se ține cont de principiile conflictelor de legi. Orice acțiune sau procedură juridică legată de acest site va fi adusă exclusiv în fața instanțelor competente conform Legii Aplicabile.

În măsura maximă permisă de Legea Aplicabilă, orice termen sau dispoziție invalidă sau inaplicabilă din acești Termeni nu va afecta validitatea sau aplicabilitatea celorlalte termene și dispoziții ale acestora sau validitatea sau aplicabilitatea termenului sau dispoziției respective într-o altă situație. În măsura maximă permisă de Legea Aplicabilă, atât dumneavoastră, cât și noi, acționând de bună credință, vom atesta nulitatea sau inaplicabilitatea termenului sau dispoziției respective și o vom înlocui cu un termen sau o dispoziție validă sau aplicabilă, care reflectă cel mai exact scopul economic și juridic al termenului sau dispoziției invalide sau inaplicabile.

bottom of page